He aprendido que el mundo quiere vivir en la cima de la montaña, sin saber que la verdadera felicidad está en la forma de subir la escarpada.
Everyone wants to live on top of the mountain, but all the happiness and growth occurs while you're climbing it.

martes, 16 de diciembre de 2008

Articol Dilema Veche

si uite asa, trecui si eu din paginile dilematicilor cititori in paginile dilematicilor rubricanti (deocamdata doar pe ultima pagina, da' las' ca n-au intrat zilele in sac)

Andrada BĂLAN
O Casă Regală jucătoare?
- despre o dilemă spaniolă de actualitate -
A fost odată ca niciodată, pe cînd programele nucleare sfîrîiau, pe ici, pe colo, în cuptoarele de uraniu ale Marilor Puteri, iar copiii americani şi ruşi se jucau de-a războiul (rece) prin cotloanele planetei, un caudillo spaniol numit Francisco Franco.
Orfan al totalitarismelor de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, ignorat de copiii ce se jucau la masa Naţiunilor Unite, dar împăcat cu cîte o bază americană la Torrejon de Ardoz sau Zaragoza, de către mărinimosul big brother american, Franco îşi confecţionează meticulos şi cu răbdare, din ’48 şi pînă în ’69, mai ceva ca un Geppetto, un urmaş demn de monarhia franchistă.
Adică un prinţ de Asturias, nepot al celui de-al treisprezecelea Alfonso (acesta din urmă mort nefericit în 1941, în exil, la Roma) care îl va face pe dictatorul din El Pardo să răsufle uşurat şi să proclame mesianic, apocaliptic şi chiar amuzant: Ahora queda todo atado y bien atado! Acum rămîne totul legat, şi bine legat!
Era însă 1978 cînd, Franco deja mort de trei ani, S.M. Juan Carlos I de Bourbon transforma, iar Cortes-urile aprobau, democraţia organică a generalissim-ului său tutor într-o monarhie parlamentară de toată admiraţia – şi de toată conspiraţia, căci big brother-ul american nu era străin, nici de data aceasta, de felul în care evoluau lucrurile, iar ETA pusese şi ea umărul întrucîtva (dacă nu mai mult chiar) la prăbuşirea franchismului, asasinîndu-l pe Carrero Blanco, considerat viitorul regimului, cu cîteva zile înainte de Crăciunul lui 1973.
Cei 30 de ani care au urmat Constituţiei din 1978 au restaurat o monarhie care, după ce a fost nevoită să îşi demonstreze ataşamentul faţă de poporul (popoarele) spaniol(e) şi faţă de valorile parlamentarismului constituţional, se confruntă în 2008 cu o nouă dezbatere asupra legitimităţii şi atribuţiilor sale.
Împlinind la 2 noiembrie anul acesta respectabila vîrstă de 70 de ani, La Reina Sofia s-a transformat, cu sau fără voia sa, în protagonista unei polemici fără sfîrşit, la care, deşi principalele partide politice nu au aderat cu afirmaţii vehemente, sensibila presă spaniolă a aplicat cu succes, punînd în discuţie limitele libertăţii de expresie a Casei Regale spaniole de Bourbon.
Declaraţii controversate Dintre cele cîteva biografii ale reginei Sofia apărute la sfîrşitul lui octombrie din acest an, „vinovată“ de această controversă mediatică, cu mult rating şi destul tiraj, este cartea La Reina muy de cerca. Pilar Urbano vuelve a Palacio şRegina văzută de aproape. Pilar Urbano se întoarce la Palatţ, apărută la editura Planeta din Barcelona în noiembrie 2008.
Un volum de mărturisiri mai mult sau mai puţin inedite ale reginei, fidele declaraţiilor originale (spune jurnalista valenciană asociata organizaţiei Opus Dei), dar condamnate în parte de Casa Regală (conform unui comunicat care o acuză politicos şi ambiguu pe Pilar Urbano de a fi atribuit în mod eronat reginei o parte din afirmaţii, sau cel puţin de a fi interpretat greşit cuvintele M. S.).
Beneficiind de un PR exemplar, de cîteva fragmente publicate în avanpremieră în ziarul de mare tiraj El País şi de turneul autoarei la diferite posturi de televiziune pentru a combate versiunea Casei Regale, cartea a reţinut rapid atenţia spaniolilor, împărţiţi între cei care privesc afirmaţiile reginei despre homosexuali, avort, eutanasie şi politica externă a Spaniei cu îngăduinţă şi normalitate, apărînd instituţia monarhică, şi cei care văd în afirmaţiile redate de Pilar Urbano ca aparţinînd reginei nişte gafe impardonabile, în afara libertăţii de exprimare constituţionale a monarhiei.
Prinsa pe contrasens, monarhia hraneste prin toata această controversă argumentele republicanilor, al căror deget arată acuzator către La Zarzuela. Guvernul socialist al lui Rodriguez Zapatero şi popularii lui Mariano Rajoy evită să comenteze, apărînd pînă la un anumit punct Coroana. Poziţionîndu-se în contra legalizării căsătoriilor între homosexuali (şi transformarea acestora în normalitate), împotriva avortului şi eutanasiei asistate, care rămîn dincolo de argumente crime nejustificate, şi susţinînd predarea religiei în şcoli, regina nu numai că a dat naştere unei controverse mediatice ce a vîndut cartea lui Pilar Urbano ca pîinea caldă, ci a permis răspîndirea ideii conform căreia o Casă Regală care nu îi reprezintă pe toţi spaniolii nu mai prezintă nici o legitimitate.
În amintirea unui regim ce a trăit din suprimarea libertăţilor individuale de orice fel, care a impus catolicismul drept religie de stat, singura recunoscută, care nu recunoştea divorţul şi căsătoriile civile efectuate în timpul Republicii, în amintirea anului 1975, cînd la moartea lui Franco, republicanii, franchiştii şi monarhiştii cu greu au convenit asupra restaurării monarhiei Bourbon-ilor şi tranziţiei către democraţie, modul în care a fost primită cartea lui Pilar Urbano dovedeşte că nişte regi muţi, pe deplin neutri şi neimplicaţi, sînt de preferat încă unor regi jucători, personaje politice, şi că pentru un rege sau o regină libertatea de expresie este de cele mai multe ori un lux.
Viaţa de regină
Dincolo de cele cîteva afirmaţii controversate, asupra cărora se insistă oricum destul de puţin (mult zgomot pentru nimic, ar spune Lope de Vega dacă s-ar fi născut englez), dincolo de dilema amintită (a făcut acele afirmaţii sau nu regina Sofia), şi indiferent dacă La Zarzuela a intenţionat publicarea lor, cartea lui Pilar Urbano merită citită tocmai pentru acele afirmaţii şi istorisiri necontroversate, desprinse din cotidianul vieţii unei regine, pentru acele poveşti parfumate despre viaţa şi familia sa, despre relaţiile celor doi monarhi cu alte Case Regale şi cu alţi şefi de stat.
În fond, este vorba despre mai multe personaje:
– despre Sofia de Grecia, prinţesă ortodoxă măritată cu un Bourbon catolic neproclamat încă în 1962 principe de Asturias, într-un moment în care erau nimeni, iar dictatorul îi controla la tot pasul, dar în care personaje importante ale politicii americane îi asigurau de sprijinul lor după moartea lui Franco;
– despre Sofia de la Marivent, unde vara navighează împreună cu toată familia reunită, şi unde nu de puţine ori repară relaţiile externe ale Spaniei, primindu-i ca oaspeţi pe soţii Clinton sau Bush sau pe prinţul Charles şi Diana de Wales ai Marii Britanii;
– despre Sofia de la La Zarzuela, pentru care reinar es servir (amintind în mod comic parcă de un Frederic cel Mare al Prusiei ce se intitula Primul servitor al statului) înseamnă a petrece jumătate de viaţă în aer şi jumătate pe Pămînt, reprezentînd Spania şi încercînd să rezolve, prin relaţiile de rudenie sau de prietenie cu alte Case Regale, cu alţi şefi de stat, diferendele şi imaginea externă a Spaniei (neparticiparea la nunta prinţului Charles pe fondul problemei Gibraltarului, retragerea trupelor din Irak);
– despre regina Spaniei, care se simte în totalitate catolică şi spaniolă, şi care, aflată în vizită oficială la Atena şi la Tatoi-ul copilăriei ei, are puterea de a spune în faţa presei că a fost doar încă o călătorie în interes de stat, deşi Grecia continuă să îi fie „acasă“;
– despre regina care doreşte să moară înaintea regelui, pentru a nu-l plînge, şi care, portretizînd un şir lung de politicieni americani şi mondiali, de la Eisenhower, Kennedy, Ford, Carter la Bush, Clinton, Bush Jr. şi Obama, de la Fidel Castro la Hugo Chávez şi alţii, povesteşte despre Truman că, participînd la funeraliile tatălui reginei Sofia în numele Statelor Unite, în loc să ofere condoleanţe familiei, şi uitînd probabil unde se află, a mulţumit surîzător pentru delicioasa cină oferită;
– despre un rege care nu va abdica în favoarea prinţului de Asturias şi va guverna pînă la moarte, pentru a se putea spune A murit Regele, Trăiască Regele, iar continuitatea să fie una naturală;
– despre prinţii de Asturias, pregătindu-se temeinic pentru rolul de rege şi regină, pentru ca totul să rămînă atado y bien atado... [legat şi bine legat…].
Apărută în aceleaşi zile în care emisiunea 30 Minutos (de la postul de televiziune Telemadrid) prezenta un valoros documentar numit El Retrato de una Reina [Portretul unei regine], şi în care istoricii Paul Preston, Charles Powell, fotbalistul Iker Casillas, tenorul Placido Domingo şi alţii vorbesc despre viaţa reginei, felicitînd-o pentru aniversare, cartea lui Pilar Urbano vine să prezinte de o manieră mai mult sau mai puţin polemică o familie regală şi o regină cu păreri şi sentimente, umane şi normale, cu singurul (dez)avantaj de a reprezenta nu doar 5 sau 10 membri, ci o naţiune întreagă.

Mi lista de blogs

Buscar este blog