He aprendido que el mundo quiere vivir en la cima de la montaña, sin saber que la verdadera felicidad está en la forma de subir la escarpada.
Everyone wants to live on top of the mountain, but all the happiness and growth occurs while you're climbing it.

martes, 16 de diciembre de 2008

Articol Dilema Veche

si uite asa, trecui si eu din paginile dilematicilor cititori in paginile dilematicilor rubricanti (deocamdata doar pe ultima pagina, da' las' ca n-au intrat zilele in sac)

Andrada BĂLAN
O Casă Regală jucătoare?
- despre o dilemă spaniolă de actualitate -
A fost odată ca niciodată, pe cînd programele nucleare sfîrîiau, pe ici, pe colo, în cuptoarele de uraniu ale Marilor Puteri, iar copiii americani şi ruşi se jucau de-a războiul (rece) prin cotloanele planetei, un caudillo spaniol numit Francisco Franco.
Orfan al totalitarismelor de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, ignorat de copiii ce se jucau la masa Naţiunilor Unite, dar împăcat cu cîte o bază americană la Torrejon de Ardoz sau Zaragoza, de către mărinimosul big brother american, Franco îşi confecţionează meticulos şi cu răbdare, din ’48 şi pînă în ’69, mai ceva ca un Geppetto, un urmaş demn de monarhia franchistă.
Adică un prinţ de Asturias, nepot al celui de-al treisprezecelea Alfonso (acesta din urmă mort nefericit în 1941, în exil, la Roma) care îl va face pe dictatorul din El Pardo să răsufle uşurat şi să proclame mesianic, apocaliptic şi chiar amuzant: Ahora queda todo atado y bien atado! Acum rămîne totul legat, şi bine legat!
Era însă 1978 cînd, Franco deja mort de trei ani, S.M. Juan Carlos I de Bourbon transforma, iar Cortes-urile aprobau, democraţia organică a generalissim-ului său tutor într-o monarhie parlamentară de toată admiraţia – şi de toată conspiraţia, căci big brother-ul american nu era străin, nici de data aceasta, de felul în care evoluau lucrurile, iar ETA pusese şi ea umărul întrucîtva (dacă nu mai mult chiar) la prăbuşirea franchismului, asasinîndu-l pe Carrero Blanco, considerat viitorul regimului, cu cîteva zile înainte de Crăciunul lui 1973.
Cei 30 de ani care au urmat Constituţiei din 1978 au restaurat o monarhie care, după ce a fost nevoită să îşi demonstreze ataşamentul faţă de poporul (popoarele) spaniol(e) şi faţă de valorile parlamentarismului constituţional, se confruntă în 2008 cu o nouă dezbatere asupra legitimităţii şi atribuţiilor sale.
Împlinind la 2 noiembrie anul acesta respectabila vîrstă de 70 de ani, La Reina Sofia s-a transformat, cu sau fără voia sa, în protagonista unei polemici fără sfîrşit, la care, deşi principalele partide politice nu au aderat cu afirmaţii vehemente, sensibila presă spaniolă a aplicat cu succes, punînd în discuţie limitele libertăţii de expresie a Casei Regale spaniole de Bourbon.
Declaraţii controversate Dintre cele cîteva biografii ale reginei Sofia apărute la sfîrşitul lui octombrie din acest an, „vinovată“ de această controversă mediatică, cu mult rating şi destul tiraj, este cartea La Reina muy de cerca. Pilar Urbano vuelve a Palacio şRegina văzută de aproape. Pilar Urbano se întoarce la Palatţ, apărută la editura Planeta din Barcelona în noiembrie 2008.
Un volum de mărturisiri mai mult sau mai puţin inedite ale reginei, fidele declaraţiilor originale (spune jurnalista valenciană asociata organizaţiei Opus Dei), dar condamnate în parte de Casa Regală (conform unui comunicat care o acuză politicos şi ambiguu pe Pilar Urbano de a fi atribuit în mod eronat reginei o parte din afirmaţii, sau cel puţin de a fi interpretat greşit cuvintele M. S.).
Beneficiind de un PR exemplar, de cîteva fragmente publicate în avanpremieră în ziarul de mare tiraj El País şi de turneul autoarei la diferite posturi de televiziune pentru a combate versiunea Casei Regale, cartea a reţinut rapid atenţia spaniolilor, împărţiţi între cei care privesc afirmaţiile reginei despre homosexuali, avort, eutanasie şi politica externă a Spaniei cu îngăduinţă şi normalitate, apărînd instituţia monarhică, şi cei care văd în afirmaţiile redate de Pilar Urbano ca aparţinînd reginei nişte gafe impardonabile, în afara libertăţii de exprimare constituţionale a monarhiei.
Prinsa pe contrasens, monarhia hraneste prin toata această controversă argumentele republicanilor, al căror deget arată acuzator către La Zarzuela. Guvernul socialist al lui Rodriguez Zapatero şi popularii lui Mariano Rajoy evită să comenteze, apărînd pînă la un anumit punct Coroana. Poziţionîndu-se în contra legalizării căsătoriilor între homosexuali (şi transformarea acestora în normalitate), împotriva avortului şi eutanasiei asistate, care rămîn dincolo de argumente crime nejustificate, şi susţinînd predarea religiei în şcoli, regina nu numai că a dat naştere unei controverse mediatice ce a vîndut cartea lui Pilar Urbano ca pîinea caldă, ci a permis răspîndirea ideii conform căreia o Casă Regală care nu îi reprezintă pe toţi spaniolii nu mai prezintă nici o legitimitate.
În amintirea unui regim ce a trăit din suprimarea libertăţilor individuale de orice fel, care a impus catolicismul drept religie de stat, singura recunoscută, care nu recunoştea divorţul şi căsătoriile civile efectuate în timpul Republicii, în amintirea anului 1975, cînd la moartea lui Franco, republicanii, franchiştii şi monarhiştii cu greu au convenit asupra restaurării monarhiei Bourbon-ilor şi tranziţiei către democraţie, modul în care a fost primită cartea lui Pilar Urbano dovedeşte că nişte regi muţi, pe deplin neutri şi neimplicaţi, sînt de preferat încă unor regi jucători, personaje politice, şi că pentru un rege sau o regină libertatea de expresie este de cele mai multe ori un lux.
Viaţa de regină
Dincolo de cele cîteva afirmaţii controversate, asupra cărora se insistă oricum destul de puţin (mult zgomot pentru nimic, ar spune Lope de Vega dacă s-ar fi născut englez), dincolo de dilema amintită (a făcut acele afirmaţii sau nu regina Sofia), şi indiferent dacă La Zarzuela a intenţionat publicarea lor, cartea lui Pilar Urbano merită citită tocmai pentru acele afirmaţii şi istorisiri necontroversate, desprinse din cotidianul vieţii unei regine, pentru acele poveşti parfumate despre viaţa şi familia sa, despre relaţiile celor doi monarhi cu alte Case Regale şi cu alţi şefi de stat.
În fond, este vorba despre mai multe personaje:
– despre Sofia de Grecia, prinţesă ortodoxă măritată cu un Bourbon catolic neproclamat încă în 1962 principe de Asturias, într-un moment în care erau nimeni, iar dictatorul îi controla la tot pasul, dar în care personaje importante ale politicii americane îi asigurau de sprijinul lor după moartea lui Franco;
– despre Sofia de la Marivent, unde vara navighează împreună cu toată familia reunită, şi unde nu de puţine ori repară relaţiile externe ale Spaniei, primindu-i ca oaspeţi pe soţii Clinton sau Bush sau pe prinţul Charles şi Diana de Wales ai Marii Britanii;
– despre Sofia de la La Zarzuela, pentru care reinar es servir (amintind în mod comic parcă de un Frederic cel Mare al Prusiei ce se intitula Primul servitor al statului) înseamnă a petrece jumătate de viaţă în aer şi jumătate pe Pămînt, reprezentînd Spania şi încercînd să rezolve, prin relaţiile de rudenie sau de prietenie cu alte Case Regale, cu alţi şefi de stat, diferendele şi imaginea externă a Spaniei (neparticiparea la nunta prinţului Charles pe fondul problemei Gibraltarului, retragerea trupelor din Irak);
– despre regina Spaniei, care se simte în totalitate catolică şi spaniolă, şi care, aflată în vizită oficială la Atena şi la Tatoi-ul copilăriei ei, are puterea de a spune în faţa presei că a fost doar încă o călătorie în interes de stat, deşi Grecia continuă să îi fie „acasă“;
– despre regina care doreşte să moară înaintea regelui, pentru a nu-l plînge, şi care, portretizînd un şir lung de politicieni americani şi mondiali, de la Eisenhower, Kennedy, Ford, Carter la Bush, Clinton, Bush Jr. şi Obama, de la Fidel Castro la Hugo Chávez şi alţii, povesteşte despre Truman că, participînd la funeraliile tatălui reginei Sofia în numele Statelor Unite, în loc să ofere condoleanţe familiei, şi uitînd probabil unde se află, a mulţumit surîzător pentru delicioasa cină oferită;
– despre un rege care nu va abdica în favoarea prinţului de Asturias şi va guverna pînă la moarte, pentru a se putea spune A murit Regele, Trăiască Regele, iar continuitatea să fie una naturală;
– despre prinţii de Asturias, pregătindu-se temeinic pentru rolul de rege şi regină, pentru ca totul să rămînă atado y bien atado... [legat şi bine legat…].
Apărută în aceleaşi zile în care emisiunea 30 Minutos (de la postul de televiziune Telemadrid) prezenta un valoros documentar numit El Retrato de una Reina [Portretul unei regine], şi în care istoricii Paul Preston, Charles Powell, fotbalistul Iker Casillas, tenorul Placido Domingo şi alţii vorbesc despre viaţa reginei, felicitînd-o pentru aniversare, cartea lui Pilar Urbano vine să prezinte de o manieră mai mult sau mai puţin polemică o familie regală şi o regină cu păreri şi sentimente, umane şi normale, cu singurul (dez)avantaj de a reprezenta nu doar 5 sau 10 membri, ci o naţiune întreagă.

sábado, 13 de diciembre de 2008

Dor de Nichita


Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -

a piele de copil mirosea spinarea ei,

a piatră proaspăt spartă

a strigăt dintr-o limbă moartă.


Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari

era sărată ca sarea

slăvită la ospeţe de barbari.


Ea era frumoasă ca umbra unui gând.

Între ape, numai ea era pământ.


NICHITA

viernes, 12 de diciembre de 2008

Vai de STEAUA lor


L-am injurat pe Oli si a venit Hagi. L-am injurat pe Hagi si a venit Laca. L-am injurat pe Laca si a venit Dorinel. Vechiul argument: un jucator care a fost foarte bun, este rareori si un mare antrenor. Numai ca, atunci cand multi antrenori se perinda pe la o echipa, si echipa pierde....pierde.....si iar pierde....problema pare sa fie mai degraba la echipa, la jucatori, decat la antrenor. Plus asteptarile exgerate pe care suporterii le avem. Spunea de curand Andrei Plesu la Garantat 100%, desi nu sunt pana la capat de acord, ca obiceiul romanilor (al multor popoare de altfel as adauga eu) de a-si asuma victorile reprezentativelor nationale, din orice sport, sau de a-si asuma reusitele altor romani din diverse domenii, ca si cum ar fi propriile reusite (i-am batut pe x, am castigat y s.a.m.d.) duc la o falsa identitate nationala, la o falsa impresie despre sine.

Tot asa si in fotbal. Cand echipa castiga divinizam antrenorul. Cand echipa pierde, la ghilotina mediatica cu el. Desi ne asumam orice succes, esecul ii priveste. Pe ei si doar pe ei. Pana la urma uitam ca in teren presteaza jucatorii. Acei jucatori platiti sa alerge, sa se apere si sa marcheze, activitati pentru care primesc destui bani, bashca statutul de vedete de Cancan. Iar dupa atatea sezoane ratate ale unei echipe, ale oricarei echipe, e penibil sa mai dam vina pe antrenor. Desi evident ca si acesta, ca manager si ca selectioner, impreuna cu staffurile si conducerea au si ei destul partea lor de vina. Mi-aduc aminte de serile acelea pline de zapada, sa fi tot fost prin iernile lui 2005, cand alergam grabita acasa sa prind golurile lui Cristea in poarta Valenciei, sau, in alte seri fara zapada insa, meciul cu Dinamo Kiev si faimosul Dicaaaa...du-teeeee Dicaaaaaa. Seri care, din pacate, au ramas astazi doar istorie.


miércoles, 13 de agosto de 2008

Madrid !!!!



Madridul a fost numit, in mod oficial, orasul prin care Spania candideaza la organizarea Jocurilor Olimpice din 2016, la doi ani dupa ce a ratat organizare JO de vara din 2012, informeaza Reuters.
Orasul Madrid a fost eliminat in turul 3 al votului de catre Comitetul International Olimpic (CIO), in urma congresului care a avut loc la Singapore, in 2005, iar orasul Londra a castigat organizarea Jocurilor Olimpice din 2012, invingand in finala orasul francez Paris. Printre contra-candidatele Madridului la organizarea Jocurilor Olimpice din 2016 s-ar putea regasi Chicago, Tokyo, Rio de Janeiro, Roma si Doha. Comitetul National Olimpic din Spania trebuie sa informeze pe cale oficiala CIO pana la 13 septembrie, apoi CIO va examina dosarul depus, iar in iunie 2008 va prezenta o lista cu orasele admise pentru urmatoarea etapa. Decizia finala privind tara organizatoare a Jocurilor Olimpice din 2016 va avea loc la Copenhaga, la 2 octombrie 2009. Sursa: Realitatea.net

Hai la razboiu galato-stelar



SA VINA LIGAaaaa!!!!!!

SA VINA LIGAaaaa!!!!!!

SA VINA LIGAaaaa IN Gheenceaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

China, SUA, Russia- adevaratul podium olimpic





Echipa nationala de gimnastica a Romaniei -multumim Rusiei ca s-a indurat de noi si ne-a daruit medalia de bronz, desi exercitiile noastre au fost o rusine nationala. Multumim prietenei noastre Mama Rusia pentru ca ratand la anumite aparate, ne-a dat sansa sa ne umflam iar in pene, ca si cum vai ce valoare avem si ce forta mondiala suntem noi.
Despre diferenta uriasa de punctaj intre noi si SUA sau China...mai nimic. Ca doar adevarul doare. Despre faptul ca de cele mai multe ori punctajul nostru cel mai mare la un aparat era cel mai mic pentru SUA sau China, despre faptul ca pe covorul de la sol am fost singurele fara o coregrafie cat de cat decenta, un fond muzical decent, incat pana si chinezoiacele altadata atat de inexpresive au valsat excelent pe sol, despre atitudinea de echipa la care din nou ne-am fi clasat intr-un clasament imaginar pe ultimul loc ...din nou nimic.

Mediocre dar satisfacute, asteptand greselile adversarului (adica ale Rusiei, ca tot avem noi o obsesie istorica cu aceasta tara) fetele"noastre" nu tradau niciun stres pe chip, in timp ce gimnastele chinezoaice sau americane se concentrau asupra victoriei, rugandu-se la daddy Bush sau la Marele Mao, imbratisandu-se si aratand o solidaritate demna de invidiat.

Bravo China! Bravo luptatoarelor din echipa Statelor Unite ale Americii, care au pierdut aurul pentru putin... . Ambele echipe au aratat un nivel de pregatire excelent, imbinand elementele tehnice cu o coregrafie artistica impecabila. Iar diferenta nu a facut-o decat hazardul si un gram de noroc.


Strugurii chinezi sunt foarte acrii


Pentru ca din punct de vedere al organizarii nu s-a putut gasi chinezilor niciun nod in papura, ziaristii din intreaga lume s-au decis sa se concentreze asupra talentului muzical al chinezarimii infantile. Asteptam cu interes momentul in care se vor propune si noi metode de updatare a comunismului din China, nu de alta dar trebuie prevenita orice posibila eroare de driver.




lunes, 11 de agosto de 2008

Pacaleala de la J.O.

.....si tocmai cand ii laudam si eu pe chinezi, aflu de la Antena 3 ca focurile de artificii de la J.O. au fost generate pe calculator si inserate in trasmisia tv ->http://www.antena3.ro/Focurile-de-artificii-de-la-J.O.-generate-pe-calculator-si-inserate-in-transmisia-TV_hit_52745_ext.html

Gimnastica printre medalii




Jocurile Olimpice de la Atena. Mandrie.

Jocurile Olimpice de la Beijing. Dezamagire.

Si nu e vorba doar de faptul ca ne-am obisnuit cu medaliile, cu performanta, cu mandria pe care si cei mai sceptici o resimteau auzind intonandu-se imnul, de faptul ca sportul este o competitie deschisa tuturor, sau de faptul ca este o inevitabila schimbare de generatie.

Numai cine nu vrea sa accepte adevarul nu este de acord ca este vorba de nivelul pregatirii si de atitudine. Mi-este greu sa cred ca fara niste antrenori valorosi ca Bellu-Bitang vom mai atinge nivelul de performanta pe care l-am avut. Duri sau nu, metodele lor functionau, iar exercitiile fetelor erau mereu ferme, hotarate, spectaculoase, artistice, gratioase s.a.m.d. .

Chiar si atunci cand fetele conduse de Forminte au luat medalii de aur, acele medalii se datorau mai mult norocului sau lipsei de forma a celorlalte concurente, decat valorii certe, de netagaduit a gimnastelor noastre.

Ne-am obisnuit cu ideea ca gimnastica este in Romania la ea acasa, ca talentul este unul nativ si ca medaliile ne corespund automat numai noua. Mare greseala. Sportul creste in spectaculozitate si dificultate de la an la an, si numai prin munca sustinuta, efort, ambitie, modestie poti ramane in varf. Nu cu discoteci, nu cu smiorcaieli mediatizate.

E adevarat: pentru a fi stimulate sa isi doreasca performanta, statul roman ar trebui sa construiasca la Deva, sau unde vrea, un centru cu adevarat de ultima generatie, tehnologizat, un centru numai pentru pregatirea gimnastelor, unde sa se antreneze si sa se relaxeze,cu profesionalisti care sa se ocupa nu doar de partea tehnica ci si de cea artistica, iar recompensele pentru rezultatele obtinute sa fie pe masura efortului lor.

Ar fi pacat ca un asemenea lant de slabiciuni sa intrerupa succesul pe care acest sport l-a cunoscut de atatea zeci de ani in tara noastra.


domingo, 10 de agosto de 2008

Beijing



Flacara olimpica - Beijing via Osetia

In timp ce niste baieti nebuni se joaca de-a razboiu, pacea si cafteala pe undeva prin Europa extrem-estica, la Beijing, niste copii talentati, cu sportul in sange, redau lumii emotia olimpismului, asa cum a fost inventata ea, acum foarte, dar foarte, multi ani.
Desi izolati intr-o cu totul alta civilizatie decat cea europeana, chinezii au umilit restul lumii prin grandoarea, originalitatea si emotia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Comunisti si sinistrii in anumite aspecte ale civilizatiei lor, chinezii au incantat privirile tuturor, fructificandu-si la maxim istoria si civilizatia, desfiintand pentru cele cateva ore ale ceremoniei, granitele politice dintre democratie si totalitarism.
Cui i-a mai pasat de toate aceste conventii politice, de toate aceste teorii si definitii despre putere ( mie una in niciun caz), cand in fata noastra defila o intreaga civilizatie. Dupa secole de izolare culturala, de reticenta fata de valorile culturale atat de schimbatoare ale civilizatiei europene, chinezii au deschis frontiera dialogului cu restul lumii.
Lectia pe care Putin sau Bush la aceasta ora inca incearca probabil sa o inteleaga este chiar aceasta. Respectul pentru cultura, pentru identitatea specifica fiecarei civilizatii,pentru valorile fundamentale ale acestei lumi, respectul pentru oameni, indiferent unde si in cadrul caror granite s-ar afla, nu cunoaste argumente politice sau ratiuni meschine si egoiste de stat.
Chinezii au aratat lumii intregi ca traditia nu se opune modernitatii sau tehnologiei, iar goana nebuna a timpului in care traim si in care ne consumam clipele poate fi incetinita prin reintoarcerea la radacini, la valori.
Sa privim in interiorul nostru, in interiorul culturii din care provenim, in acele lucruri frumoase, multe sau putine, dar care ne emotioneaza si cu care ne mandrim.
Sa privim in interiorul nostru, in interiorul culturii si civilizatiei mondiale, si sa ne privim, asa cum spune si cantecul, like a family.
Ca o mare familie, cu un patrimoniu comun, cu sanse egale la fericire, cu acelasi vis.

Muzica, arta, sportul, toate sunt limbi universale si ar trebui sa ne aminteasca prin perfectiunea lor, atat de rar insa splendid atinsa, cine suntem si de unde venim.


http://www.youtube.com/watch?v=oK9_-CCt29A

Mi lista de blogs

Buscar este blog