He aprendido que el mundo quiere vivir en la cima de la montaña, sin saber que la verdadera felicidad está en la forma de subir la escarpada.
Everyone wants to live on top of the mountain, but all the happiness and growth occurs while you're climbing it.

jueves, 9 de enero de 2014

Internship neplatit = discriminare si sclavie. Punct.

De mult n-am mai citit ceva atat de adevarat!

http://www.desprejoburi.com/index.php/2014/01/09/ce-cred-despre-joburile-neplatite/

Cu siguranta, exista si pareri/perspective diferite. Nu ma intereseaza. Pentru mine internship-urile neplatite=sclavie. Si discriminare fata de cei care chiar nu au cine sa ii intretina/cum sa se intretina (mai ales cand nu esti din orasul respectiv, deci: casa, masa, etc.) pe durata unui internship neplatit. Indiferent de argumentele invocate, ca vezi Doamne, pentru CV, ca dupa internship-ul neplatit ai oportunitatea x, y, z, in acelasi loc sau in alta parte. Orice activitate este normal sa fie remunerata, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, decontand macar anumite cheltuieli, etc. Deci, discriminare. Si sclavie. Punct.

domingo, 6 de octubre de 2013

Despre un mic burg iberic, cu o ușoară asemănare flamandă…

Sunt foarte multe momentele frumoase trăite de mine în Spania anul trecut (așa cum au fost, dar într-un mod diferit, și cele trăite tot acolo în prima vizită din 2003 sau în timpul bursei Erasmus din 2008), iar dacă până acum am evitat să povestesc prea mult și prea multe din ele, asta s-a datorat nu doar faptului că, fiindu-mi dor de tot ce am lăsat acolo, aș risca să le descriu în cel mai patetic și siropos mod cu putință (sau faptului că oricum am postat deja  pe Facebook cam o tonă de poze din perioada respectivă), cât s-a datorat convingerii că peste experiențele, amintirile, mari, „grele” – acelea care pun o amprentă definitivă și deosebită pe ființa ta, pe tot ceea reprezinți tu –  este nevoie să așezi timp și detașare, nu pentru a uita, ci dimpotrivă, pentru ca printr-o distanțare salvatoare, recuperatoare, să poți păstra intactă și pentru totdeauna memoria, prospețimea și autenticitatea lor. 
Din când în când, însă, „ajutată” de nevoia de evadare din cotidian și, mai ales, ajutată de contactul pe care îl facilitează rețelele de socializare, nu pot să nu asociez experiențele altora cu propriile mele amintiri si experiențe. 
Într-una din ultimele seri de sâmbătă ale lui iunie, de pildă, fiind deja cuprinsă de săptămâni bune de febra noii mele pasiuni amatoare pentru dans (pentru zumba, mai exact), m-a „provocat” o fotografie postată de faimoasa (și mai nou omniprezenta pe Facebook) Mihaela Rădulescu, o poză suprinzând oameni, perechi, ce dansau tango, seara, pe faleza din la fel de faimosul Monaco. 
Pentru că dintre toate națiile de străini, pe ei am ajuns să-i cunosc cel mai bine, întotdeauna m-a fascinat și încântat obiceiul spaniolilor de orice vârstă de a ieși la plimbare seara (dacă nu cumva o fi de fapt o meteahnă mediteraneană, latină, după cum se prea poate), fără un scop sau o destinație anume, în cartierul în care locuiesc sau chiar „aventurându-se” până în centru, pentru mișcare și relaxare, aproape mereu gătiți și dichisiți, dar într-un fel care nu trădează dorința de paradă, ci pur și simplu ca încă un ingredient pentru a se simți bine în pielea lor, ceea ce de altfel și reușesc să arate.
Mersul ca mersul (eu una nu pierdeam ocazia de a merge pe jos prin Madrid, uneori kilometri întregi, zilnic, doar pentru plăcerea de a lua pulsul străzilor, al clădirilor, al oamenilor), plimbatul ca plimbatul, dar cu dansul în stradă e cu totul altă poveste.
Nu pretind că la noi în sau în alte țări pe care eu încă nu le-am vizitat nu se întâmplă (de altfel, de cînd am revenit acasă, cu miile de speranțe de mai bine aferente, încă mă găsesc într-o etapă optimistă a vieții mele), însă prima oară când eu am văzut așa ceva a fost vara trecută, la Burgos. Împreună cu ceilalți doi componenți ai comisiei electorale, sosisem în oraș puțin după orele amiezii, luasem în primire și pregătisem secția de votare pentru a doua zi (când urma să aibă loc, desigur, neuitatul referendum), și în drum spre hotel, undeva cred după ora 21, trecând de „Arco de Santa María”, pe „Paseo del Espolón” –  cea mai circulată din oraș, locul predilect de promenadă, ce vine dinspre bătrâna catedrală medievală și duce spre monumentul (din piața cu același nume) lui „El Cid” și spre clădirea teatrului în stil isabelin-, se găseau oameni de toate vîrstele dansînd tango și alte asemenea genuri latino-înrudite… 
Făceau asta cu un aer atât de nefestivist, de senin și de firesc, ca și când nimic nu era mai important în acel moment (probabil că nici nu era), fără a se crispa de rigurozitatea mișcărilor sau de teama de a se expune privirilor unor necunoscuți, ignorând totul în jur, cuprinși fiind doar de emoția muzicii, de liniștea pașilor, de partenerul cunoscut sau necunoscut de dans. 
Și la Madrid, pentru cine cunoaște freamătul „popular” și neobosit al centrului capitalei spaniole, sunt impresionante momentele în care lumea cu treabă, sau fără treabă, în zonă începe spontan, involuntar, să danseze pe ritmurile antrenante ale cântăreților mexicani de ocazie, ale mariachilor din Sol, însă aici la Burgos, la mai mult de o mie de kilometri de Monaco, într-un mic burg iberic, cu o ușoară asemănare flamandă, desprins parcă din altă lume, se dansa cu o eleganță aparte, pe care aș dori să o învățăm și să o folosim, în viața de zi cu zi, și noi… - 4 octombrie 2013.
n. 1987, Ploiești. Din octombrie 2013, doctorand al Facultății de Istorie, Universitatea din București, cu o teză privind relațiile dintre Spania și America Latină – o analiză istorică și actuală din perspectiva conceptului de „soft power”. Interesată de istoria contemporană, istoria și civilizația hispanică, politica externă și relațiile internaționale (cu accent pe latura lor culturală, imaginarul colectiv, percepțiile, stereotipurile pe care le reflectă și care la rândul lor le influențează, la intersecția dintre politic, economic și social). Preocupări pe care le-a aprofundat în cadrul programelor de master pe care le-a urmat – în „Istoria relațiilor internaționale”, la Universitatea din București, respectiv în „Diplomație și relații internaționale” la Școala Diplomatică din Madrid, ca bursier al statului spaniol (MAEC-AECID). Când nu publică în presa culturală, scrie pe blogul personal: http://loscuentosdeandrada.blogspot.ro

domingo, 1 de septiembre de 2013

Roșia Montană


Recunosc că până acum am urmărit prea puțin subiectul ca să îmi formez o părere cu adevărat obiectivă, care să ia în considerare argumentele ambelor tabere, dar totuși punctul de vedere exprimat pe Facebook al doamnei europarlamentar Renate Weber mi se pare efectiv de bun simț, acesta fiind și motivul pentru care am decis să îl preiau și să îl popularizez pe blog. Dincolo de fondul discuției însă, nu reușesc să înțeleg cum de vocea unui europarlamentar nu poate străbate într-un partid, până la a ajunge să devină o poziție oficială (în condițiile în care partidul are doar o mână de europarlamentari, nu una sau mai multe sute), capabilă să influențeze mai departe poziția coaliției de guvernare din care face parte. Nu e suficient să existe o mulțime de luări de poziție individuale, dacă la nivel central nu se poate construi o poziție unică și o strategie puternică. Nu e suficient ca parlamentarii, europarlamentarii, să se exprime și să-și facă curaj pe rețele de socializare și bloguri, dacă în partid vocea lor nu este sau nu se face ascultată. Și nu poti susține public una ca partid, și cu totul alta ca partid-partener într-o coaliție de guvernare. 

"Nu sunt de acord cu proiectul minier de la Rosia Montana. Din 2006, cand la nivel public nu exista decat campania publicitara desantata a RMGC, m-am pronuntat public si cu consecventa împotriva lui. Pentru mai multe motive. Rationale si obiective.

1. E absurd ca o tara sa accepte sa renunțe la resursele sale, acceptand ca o companie privată sa le exploateze, iar tara sa obțină doar niște redevente de 2% sau de 6%. Un raport firesc ar fi ca statul, adică bugetul public, sa obțină 70-80%. Altfel, ce interes ar avea?

2. O exploatare de asemenea anvergura cu cianuri nu mai exista nicaieri in Europa si, daca nu ma insel, abia daca mai e una similară in lume. Ca si cum Romania isi rezolvase toate problemele si doar cianura mai lipsea sa o lasam mostenire generatiilor viitoare. Nici in trecut si nici in prezent compania miniera RMGC nu m-a convins ca va avea forța financiară, cu atât mai puțin interesul, de a reecologiza zona. E o companie creată strict pentru acest proiect, care va dispărea așa cum a apărut: peste noapte.

3. Câtă vreme contractul nu este făcut public, pentru ca RMGC se opune, nu avem cum sa știm dacă se va exploata doar aurul sau si alte resurse in care zona este chiar mai bogata. 

4. Siturile arheologice din zona vor fi distruse. Ideea ca le putem salva digital e o gluma nereusita. Incapacitatea noastră de a le valorifica intr-un proiect mai amplu, chiar cu o dimensiune turistică, pentru ca infrastructura zonei este dezastruoasa si pentru ca nu gândim in termeni de dezvoltare durabilă, nu poate justifica distrugerea.

5. Mirajul locurilor de munca il inteleg, dar este doar atât: un miraj. Crearea, chiar si a 1000 de locuri de munca, doar pentru perioada exploatarii (vreo 10 ani, căci dupa inchidea exploatarii va fi doar un imens lac cu cianuri) nu poate justifica distrugerea. Multe din aceste locuri de munca nici măcar nu vor fi pentru oamenii din zona, căci vor presupune înaltă specializare, ceea ce, local, nu exista.

Mai am insa si câteva argumente, la fel de puternice, chiar dacă ele sunt subiective sau emotionale. 

1. De la început acest proiect a demarat sub semnul manipularii, al discordiei, al inveninarii vieții locuitorilor din zona. Bătaia de joc a așa ziselor investitori a fost naucitoare iar rezultatul a fost o comunitate divizata ireconciliabil.

2. Întreg proiectul s-a desfășurat pana acum cu imense probleme legale, multe legate de conflicte de interese. Nu cred ca exista un alt proiect in legătura cu care justiția din România sa fi anulat atât de multe documente. Continuarea lui ar fi o legalizare a ilegalitatilor de pana acum.

3. Am fost la Rosia Montana de mai multe ori. In ciuda dificultatii de a ajunge acolo din cauza unei infrastructuri oribile si in ciuda sărăciei zonei, ambele intretinute special de companie de coniventa cu diferitele autorități locale, o data ajuns acolo ți se taie rasuflarea la vederea unei frumuseti naturale unice in tara. Flora zonei este unica in lume tocmai datorită resurselor naturale unice. Privești de jur imprejur si simți ca te sufoci de revolta la gandul ca totul ar putea sa devină un uriaș crater, si nu din cauza unei catastrofe naturale, ci pentru ca unii vor sa distruga pentru profitul lor personal imediat, iar noi, ceilalți, nu știm sau nu indraznim sa aparam ce avem."

viernes, 17 de mayo de 2013

Noaptea muzeelor 2013 în Ploiești


Taaadaaam, si a sosit! Noaptea muzeelor 2013! 

Adică acea minunată manifestare internațională, despre a cărei organizare aflăm, în general, abia după ce ea s-a petrecut (căci, din păcate, din punct de vedere al promovării culturale, cu excepția câtorva manifestări majore, ne aflăm încă în epoca de piatră), și care, biata de ea, deși presupune existența unor evenimente culturale cât mai atractive, la noi (în Ploiești, cel puțin) nu reușește să fie mai mult decât o formalitate, o obligație, judecând după activitățile încropite și în mare parte insuficient de atrăgătoare. 

E adevărat că e bine și așa, decât deloc, dar totuși mi se pare un pic jenant pentru o urbe cu un imens potențial cultural precum a noastră, cu atâtea instituții culturale de prestigiu, să nu organizezi evenimente cu adevărat interesante, de actualitate (nu expoziții scoase de la naftalină, activități de umplutură), și mai ales relevante pentru specificul muzeului. De ce m-ar atrage o expoziție de grafică la Muzeul Caragiale (în loc de o scenetă sau vreo conferință despre viața și opera acestuia), sau recitalul de muzică și poezie de la Muzeul Ceasului (în loc de o activitate, chiar conferință filosofică privind măsurarea timpului,etc), sau recitalul cameral de la Muzeul de Istorie (instituție solidă care ar putea cu ușurință să organizeze ceva complex, demn de ceea ce pretinde a fi această mare manifestare internațională și mai ales demn de specificul său și mult mai de calitate decât Cvartetul Artys)? 

În așteptarea unei viitoare organizări care chiar să se ridice la așteptările ploieștenilor, cei care doresc totuși să participe la Noaptea muzeelor din acest an, se pot informa despre activitățile disponibile în Ploiești/Prahova din acest articol din ziarul Prahova:  

Cezar The Voice - It's my life - Eurovision Romania 2013


Cezar, reprezentantul Romaniei la Eurovision... Spinoasa problema (desi, dupa momentul selectiei nationale, dupa victoria sa, de bine, de rau, n-ar fi trebuit sa mai fie o problema). Din multe puncte de vedere, unele argumentate, altele deloc, alte emise doar ca sa ne aflam in treaba, ca doar e mai usor sa critici, decat sa construiesti, sa promovezi, sa sustii. Ca si cand nu e de ajuns ca oricum jocurile se fac oarecum independent de efortul natiunilor care nu beneficiaza de un sistem de bune relatii (de vecinatate si nu numai) care sa asigure cat mai multe puncte/voturi (iar aici chiar nu vad cum de-ar fi vinovat Cezar). 


Semifinala (video mai sus): http://www.youtube.com/watch?v=0eJ_r5Pt8lI

Nu a fost perfect, zilele acestea am tot urmarit pe net repetiile si cred ca in ultimele doua a fost mult mai bine, azi mi s-a parut usor nervos(emotionat), dar important este ca suntem in finala si pana acolo se pot corecta micile inconveniente. Oricum, si calitatea Eurovisionului din 2013 e de discutat, mi se pare mult sub anii anteriori, in ambele seri am mai fost atenta si la alte lucruri pe laptop urmarind in paralel Eurovisionul la televizor, si de prea putine ori am avut motive sa intorc capul sa urmaresc o melodie cap-coada si sa imi placa. Mi-au placut Ucraina, Rusia, Moldova, Danemarca si...camatat. 

Cel mai important: Bravo, Cezar, bravo si succes Romania! In rest, legat de diversitatea parerilor (in mare parte gratuit rautacioase) privindu-l pe el sau privind show-ul, ma limitez sa comentez ca:


1. Impunsaturile astea pe care le-am tot citit zilele acestea sunt vechi de cand lumea. La noi, cel putin. Cate gusturi, tot atatea pareri. Pana la urma, e greu de multumit pe toata lumea. Daca trimiti la E o balada, sar in sus cei care isi doresc ceva modern, dinamic, daca trimiti o pitzipoanca sau o pitzitrupa (din cele pe care toata lumea le blameaza dar, again, toata lumea le asculta), sar in sus cei care vor sa fie reprezentati de o Maria Callas sau o Maica Tereza. Daca trimiti rock, de ce nu trimiti pop, iar daca e un cantec in engleza, de ce ti-e rusine sa canti in romana. De ce o fi asa greu de inteles (si de ajustat pretentiile) ca E e un show de televiziune, un concurs de muzica comerciala si nu unul de opera sau mai stiu eu ce savantlac, in care este vorba in egala masura de voce, calitatea melodiei, punerea in scena, promovarea, originalitatea, ineditul, etc., si finalmente de votul geopolitic (si puteti sa visati cat vreti cum ca daca ai valoare factorul asta nu conteaza, pentru ca adevarul tot asta este)! Eurovisionul este ceea ce este, nu ceea ce am vrea noi sa fie, si oricine a urmarit concursul de cate ori a putut observa ca, din niciun punct de vedere, nu exista o reteta cu care sa mergi la sigur. Ca atare, toate criticile acestea gen ale lui Morar sau ale altora, si mai ales in fata unui profesionist precum Cezar (de care nici mie nu mi-a placut la inceput, dar treptat m-a convins), nu au niciun sens, ar trebui cu totul ignorate, pentru ca nu sunt decat dovezi ale frustrarii, penibilului si lipsei celui mai mici urme de patriotism - aceea care inevitabil ar trebui sa existe in fiecare dintre noi.

2. Am profunda convingere ca problema celor care il critica nu este "fusta" (eu nici nu i-as spune asa, e pur si simplu un costum, artistic, o "poza"), asta e doar pretextul, ci modul in sine in care el arata, faptul ca nu este doar un barbat de succes, un profesionist in domeniul sau, ci si un barbat ingrijit, educat, stilat, care este constient de importanta felului in care arata, de faptul ca uitatul intr-o oglinda si cultivarea imaginii sunt ceva elementar si esential pt orice om, fie el barbat sau femeie... Problema e de mentalitate, si nu la el, ci la segmentul ingrijorator de mare al populatiei care nu intelege acest lucru, ca un barbat poate si trebuie sa fie asa, nu doar muschi si dezinteres pentru aspect si transpiratie... In fine, despre critici, numai de bine, tot ce conteaza e ca Cezar ne face pe noi ceilalti sa ne bucuram ca suntem romani! TVR-ul face si el ceea ce poate, cu "averile" pe care le detine, iar cui nu-i place, sa nu se uite, ca nu e musai! :)))))

Stay tuned. :) and...



jueves, 18 de abril de 2013

Aparitie emisiune Prahova TV - "Oameni de valoare" cu Dan Culicovschi


Cu multe mulțumiri profesorului Dan Culicovschi, pentru invitația în emisiune și pentru atmosfera caldă și prietenoasă pe care a creat-o, reușind să mă facă să uit măcar un pic de emoții, dar și celor care mi-au transmis personal sau prin mesajele/like-urile de pe Facebook (deloc puține) că au apreciat în mod deosebit dialogul nostru (despre pasiunea mea pentru istorie și diplomație, despre studiile și parcursul meu academic în general)!  


Dacă nu ați putut viziona emisiunea în direct sau în reluare, la televizor, o puteți totuși urmări înregistrată, online, pe internet:

http://www.prahovatv.ro/index.php (din meniul principal > emisiuni > Oameni de valoare > 2013-04-16).



martes, 16 de abril de 2013

Venezuela. Elecciones 2013.

Venezuela. Elecciones 2013. 

Después de una etapa complicadísima, de muchos años dominados por la figura política de un populista como Chávez - un comediante disfrasado de jefe de estado, un mago ante un público agónico en sus expectativas, dispuesto a tomar sus mentiras por promesas de fiar. A decir verdad, sin haber dedicado demadiado tiempo al analisis de la situación post-Chávez en Venezuela (más allá de lo que pude observar en los medios, en las redes sociales, en la información compartida por mis compañeros latino-americanos), yo creo que nadie esperaba realmente, nadie creía como realmente probable, unas elecciones transparentes al 100%, sin ninguna huella de fraude, una victoria clara de Henrique Capriles, plenamente aceptada incluso por el otro candidata. Pero lo que sucede hoy (la quema de evidencias, los protestas en contra de la designación como ganador de Nicolás Maduro, a base de una victoria por la mínima, entre otras) en Venezuela es yá más de lo esperado, más de lo que los ojos de la comunidad internacional, tan "fogosa" en sus intervenciones de otras ocasiones,deberían poder cerrar. 

Y es que, en efecto, es esa la más acuciante de las preguntas - la que pone un compañero mío hondureño: 

"Y la Comunidad internacional? Dónde esta la dureza? Y la comunidad de valores universales? Van a volver a enmudecer convenientemente?? Qué tiene que pasar en Venezuela para que le den importancia a lo que obviamente sucede? Y la legitimidad del proceso, no importa?"

Seguramente habría muchos ejemplos de situaciones en la historia a través de las cuales podríamos responder a esta pregunta, para confirmar que el idealismo internacional de antaño se quedó en los libros y yá sólo sirve de propaganda, y que ahora lo que cuenta es el interés a corto y largo plazo de los más potentes actores globales.

Yo diría que la comunidad internacional, la dureza de la que habla mi compañero, está donde ha estado también en 1946 en Rumanía /a finales de los años 40 si hablamos del éste europeo en general, cuando los comunistas accedieron al poder falsificando votos en las elecciones de ese año, quemando las evidencias, maniobrando para que el Rey se fuese finalmente del país a finales del 47, sin que esa comunidad internacional democrática, gran vencedora en la guerra sepa o quiera dar el respaldo, la dureza necesarios... 

Yo ésto lo veo muy parecido, en cuanto a la falta de coherencia que la comunidad muestra en su discurso y en su (falta de)actuación, de vez en cuando, en algunos momentos de la historia.

lunes, 8 de abril de 2013

In 20 de ani, aproape toate taberele prahovene s-au inchis! - Ziarul Prahova

N-am niciun chef și nicio intenție de dezbatere istorico-filosofico sau de alt fel (oricum ora e târzie și locul ei nu e pe rețele de socializare), dar, așa, ca incă un trist exemplu/o tristă constatare și o dezamăgitoare confirmare a faptului că degeaba avem o țară superbă, imens de bogată turistic și cultural, dacă nu o îngrijim, dacă nu o valorificăm la justa valoare, dacă nu păstrăm/conservăm măcar ceea ce aveam, de bine, de rău, cândva... Pt. că cel puțin în această privință (a vechilor stațiuni turistice de succes, a infrastructurii taberelor școlare), mi se pare jenant că e mai simplu să critici și să dai vina la nesfârșit pe perioada ”de dinainte”, decât să observi, să îți asumi și să iei măsuri în privința degradării la care s-a ajuns astăzi, când totul se rezumă doar la intenții și planuri, aproape niciodată concretizate, la ”dorim să”, ”urmează să”.....


In 20 de ani, aproape toate taberele prahovene s-au inchis! - Ziarul Prahova

Înainte de Revoluţie, autorităţile prahovene puneau la dispoziţia elevilor din toată ţara zeci de vile în taberele şcolare, pe perioada vacanţelor. Dacă atunci „existau cel puţin 2000 de locuri în taberele prahovene”, după cum ne-a precizat Laurenţiu Nicolescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova, instituţia mai administrează acum doar trei tabere funcţionale, cu mai puţin de 200 de locuri: la Buşteni (114 locuri), la Sinaia (27 de locuri ) şi la Cheia (17 locuri). 
Imobilele din taberele de la Ştefeşti, Izvoarele, Adunaţi au fost retrocedate foştilor proprietari, în conformitate cu legea, iar în 2004, Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului Şcolar din judeţ a cedat mai multe centre de agrement din judeţ unor societăţi comerciale. După câţiva ani, conducerea instituţiei, nemulţumită de modul în care taberele au fost întreţinute de către firmele respective, a încercat să le ia din nou în administrare. Dacă o firmă ce a demonstrat că a întreţinut şi modernizat două vile din Sinaia a reuşit să le păstreze în administrare, în schimb alte firme au reziliat contractele de colaborare pentru întreţinerea şi modernizarea vilelor, pe cale amiabilă, iar cu altele, ATTTS a fost nevoită să se judece şi a câştigat preluând taberele, din nou, în administrare. Acum, taberele nefuncţionale aflate în administrarea DJST au clădiri aflate în stare avansată de degradare, iar instituţia nu are bani nici să le demoleze, nici să investească în ridicarea de noi edificii. Aşa se întâmplă, de exemplu, la Telega, Voila şi Suzana. La Izvoarele, terenul aferent taberei (de circa 7500 mp) a fost retrocedat, iar Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret este obligată de instanţă să dărâme clădirile taberei, dar deocamdată nu s-au găsit bani pentru autorizaţii şi transportul materialelor. La Păuleşti, abia anul trecut s-a încheiat procesul început în 2006 cu firma care s-a ocupat de administrarea taberei. DJTS a câştigat, contractul a fost reziliat, iar în zonă a rămas o clădire ce a suferit unele degradări în ultimii ani şi nişte foişoare, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Tineret. Aceasta urmează să fie evaluată pentru a se afla exact stadiul de degradare şi valoarea exactă a investiţiilor făcute acolo de fostul administrator. Atât la Telega, cât şi la Câmpina şi Suzana, consiliile locale ar dori să preia în administrare fostele tabere pentru a investi în ele, dar o hotărâre de guvern prin care acestea să fie date în administrare autorităţilor locale este aşteptată de mai mulţi ani. Potrivit directorului Laurenţiu Nicolescu, Ministerul Tineretului şi Sportului vrea să creeze o reţea de centre de agrement ultramoderne, iar pe celelalte ar intenţiona să le dea în administrare primăriilor. „La nivelul ţării există 64 de centre de agrement funcţionale şi circa 300 - nefuncţionale. Dintre cele deschise deja publicului urmează să se creeze un sistem de centre naţionale în care să se realizeze investiţii ample, cum ar fi cele de amenajare a unor terenuri de sport multifuncţionale sau construirea de săli pentru desfăşurarea unor evenimente. Vor fi 40 de astfel de centre la nivel naţional şi suntem siguri că şi în Prahova vor exista unele dintre ele, judeţul nostru fiind unul atractiv şi cu mare potenţial de dezvoltare”, ne-a declarat interlocutorul nostru.
A. MAXIM

jueves, 14 de febrero de 2013




...aceasta e soarta ingrata a istoricului: el trebuie sa fie resemnat cu gandul ca munca lui nu 

poate niciodata reprezenta un ansamblu cladit pe vecie, ci doar o caramida sau un colt de zid 

la o cladire care se surpa necontenit, ca in legenda mesterului Manole; cladire pe care suntem 

insa osanditi s-o construim mai departe, la nesfarsit, ca in mitul lui Sisif. Iar daca din veac in 

veac, printr-un talent cu totul exceptional, va mai razbate vreo scriere istorica avand sorti de 

perenitate, in autorul ei va fi supravietuit mai putin Istoricul decat Poetul. NEAGU DJUVARA

jueves, 7 de febrero de 2013

Mi lista de blogs

Buscar este blog